În Republica Moldova, programele de antreprenoriat și tehnologiile informaționale devin tot mai accesibile pentru tinerii ce vor să se aventureze în lumea startupurilor. Pentru al doilea an consecutiv, în Moldova s-a desfășurat unul dintre cele mai provocatoare programe de accelerare din lume, Founder Institute. Acest program este originar din Silicon Valley și este prezent în peste 100 de orașe și 58 de țări ale lumii.

În luna noiembrie, ne-am propus să răscolim printre amintiri și lecții învățate cu absolvenții programului Founder Institute. Primul interviu îl puteți citi aici, iar astăzi, vorbim despre cele învățate, dar și provocări ale momentului cu Victor Dubăsaru, fondatorul Corbelium și absolvent al celei de-a doua ediții Founder Institute Chișinău.

Printre multitudinea de noi oportunități dedicate tinerilor antreprenori, ce te-a făcut să alegi anume programul dat?

Founder Institute Chișinău este unul dintre puținele programe care te ajută să dezvolți ideea de la zero, dar și primul program internațional de accelerare implementat cu succes în Moldova. Mai mult de atât, în afara țării, Founder Institute este cunoscut drept unul dintre cele mai bune programe de acest fel.

Programele de accelerare sunt tot mai populare. De ce crezi că un tânăr antreprenor trebuie să apeleze la un astfel de program la început de cale?

Fiecare urmează să decidă dacă este oportună pentru el sau ea participarea într-un program de afacere. Eu sunt de părerea că programul de studiu te ajută sa parcurgi practic toate etapele de dezvoltare ale unei afaceri, îți setează direcțiile și te învață unde sa găsești informațiile de care ai nevoie, fiindcă îti pune la dispoziție foarte multe resurse.

Ce ți-a părut cel mai util în cadrul programului?

Programul Founder Institute are componenta de „curs de antreprenoriat” care mi-a fost foarte utilă. Aici am învățat multe de ce aveam nevoie în prima mea încercare ca antreprenor. Founder Institute chiar te „echipează” cu tot de ce ai avea nevoie într-o călătorie antreprenorială de durată.


Cât de mult crezi că te-a pregătit programul pentru ceea ce a urmat?

Dacă ar fi să estimez acest lucru, cred că aș răspunde în proporție de 60%. Programul a acoperit principiile de bază și m-a ajutat să capăt o înțelegere generală despre afaceri. Dat fiind faptul că sunt un începător în domeniul antreprenorial, cred că am simțit nevoia unei pregătiri mai mult practice. Până la urmă, Founder Institute te aruncă într-un „ocean”, iar tu singur trebuie să înveți să înoți.

Cum a venit ideea de Corbelium și ce ar trebui să cunoască fiecare despre startup-ul tău?

Ideea de Corbelium a venit în primele săptămâni ale programului. După mai multe discuții cu mentorii, am reușit de conturăm și definitivăm ideea noastră.

Așadar, Corbelium este o platforma online care face legătura între companiile de arhitectură și inginerie civilă (proiectare) pe de o parte, iar pe de altă parte, conectează arhitecți și ingineri, angajați sau nu în câmpul muncii, care doresc să lucreze în calitate de freelanceri.

Corbelium se concentrează în primul rand pe tinerele talente, proaspeți absolvenți, cu 1-3 ani de experiență în domeniu, din țările mai slab dezvoltate, în special Europa de Est. Prin intermediul platformei noastre, vrem să le oferim tinerilor posibilitatea de a lucra cu companii mari și în proiecte mari din vestul Europei și SUA. Astfel, tinerii își vor dezvolta un portofoliu puternic.

La ce te-a ajutat cel mai mult programul?

Programul ne-a ajutat mult să ne conturăm ideea și să înțelegem mai bine ce vor clienții. Progresăm, iar asta ne bucură.

Dacă aș fi să menționez un lucru pe care l-am învățat la Founder Institute Chișinău acesta ar fi…

Înainte de a porni la drum cu o idee, fii sigur că e o soluție care cu adevărat rezolvă o problema sau e un produs pe care fiecare va dori sa îl aibă. Pentru asta, este extrem de important să cercetezi foarte bine segmentul căruia te adresezi și să faci interviuri ca la carte cu potențialii clienți. Mult succes viitorilor participanți ai programului, curaj și persistență.

Graţie programului Founder Institute, la nivel global participanții acestuia au lansat până acum peste 2 000 de companii, ce au creat în total 15 000+ joburi. Founder Institute are acces la o rețea globală de aproximativ 4 400 de mentori, cum ar fi – fondatorii Angry Birds, Evernote, Mint, Udemy și alții. Valoare estimativă a portofoliului de companii ale Founder Institute este de 15 miliarde de dolari SUA, implicând investitori precum – Sequoia, Andreessen Horowitz, Accel Partners și alții. 

În Republica Moldova programul Founder Institute Chișinău a fost susținut de către partenerul general Dreamups – Orange Moldova, implementat cu susținerea financiară a proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID Moldova) și Guvernul Suediei.